Moldovenii cu cetățenie română vor putea călători în Canada fără vize
- 16:03
- De Cristina Oglinda Avocat
- 0 Comentarii(u)
Încă din octombrie 2016 s-a anunțat despre posibilitatea eliminării vizelor pentru cetățenii
români care vor să plece în Canada, iar astăzi s-a anunțat că acordul comercial dintre Uniunea
Europeană și Canada, care va da posibilitate românilor să călătorească fără
vize în statul nord-american, a fost aprobat în Parlamentul
European.
Se
impun anumite precizări astfel, românii care au mai fost în Canada și au
obținut anterior viză pot intra liber în Canada începând cu 1 mai 2017. Iar
începând cu 1 decembrie 2017, toți românii vor putea călători fără vize în
Canada. Altfel spus cetățenii Republicii Moldova care au cetățenia română vor
putea călători fără vize în Canada.
Acordul
menționat presupune eliminarea a 98% dintre taxele vamale valabile până acum în
schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și Canada. Ar însemna un plus
de circa 12 miliarde de euro în vistieria Uniunii Europene.
Acordul
dat este considerat cel mai ambițios acord comercial negociat vreodată între
Canada și Uniunea Europeană. Despre importanța și beneficiile sale va vorbi la Strasbourg însuși premierul canadian, Justin Trudeau, care se va adresa Parlamentului European.
Deci
Nota Bene: Acordul încheiat presupune eliminarea vizelor în etape: de la 1 mai 2017 Canada elimină vizele
pentru românii care au mai avut viză, iar de la 1 decembrie 2017 Canada elimină
vizele pentru toți cetățenii români.
0 comentarii