Cele mai importante modificări operate la Codul contravențional, în vigoare din 16 martie 2017

      Mai multe articole cu subiecte particulare de pe blog au informat despre Legea nr. 208 cu privire la modificarea și completarea unor legislative din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr.441-451 din 16 decembrie 2016 prin care au fost operate numeroase modificări la Codul contravențional ce intră în vigoare la 16 martie 2017. Una din cele mai importante modificări ce va afecta cetățenii certați cu legea contravențională este mărirea unității convenționale de la 20 lei la 50 lei. Totuşi, majorarea unității convenționale de 2,5 ori, nu înseamnă şi o creştere a tuturor amenzilor de 2,5 ori, deoarece o bună parte din sancțiuni contravențiilor au fost reduse.

   Din 16 martie 2017 se mărește cuantumul pedepselor contravenționale pentru persoane fizice de la 150 la 500 de unități convenționale, iar pentru persoanele cu funcție de răspundere și persoanele juridice  de la 500 la 1.500 de unități convenționale.
   Dacă anterior a fost mărit termenul general al prescpriției a răspunderii contravenționale până la 12 luni, de la 16 martie 2017 a fost extinsă și prescripția în cazul contravenției de construcţii neautorizate şi intervenţii neautorizate la construcţiile existente de la 12 luni până la 18 luni.

   De asemenea s-a modificat mecanismul de încasare silită a amenzilor, astfel dacă persoana fizică sau juridică nu a achitat amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii acesteia, se va proceda conform reglementărilor Codului de executare. În cazul în care achitarea amenzii nu este posibilă din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza eschivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, după caz, cu amendă în mărime dublă, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an; muncă neremunerată în folosul comunităţii, arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata arestului fiind de cel mult 30 de zile. Anterior în cazul neachitării în termenul de 30 de zile instanța de judecată o putea înlocui cu una din sancțiunile alternative menționate.  
  De asemenea au fost introduse o serie de componențe noi printre care achitarea salariului sau a altor plăți fără reflectarea acestora în evidența contabilă se sancţionează, pentru fiecare persoană identificată, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
  
  Admiterea aflării persoanelor care nu au împlinit vîrsta de 16 ani fără însoțirea părinților sau a persoanelor care îi înlocuiesc în baruri, cafenele, restaurante, cinematografe, discoteci, disco-cluburi, cluburi de noapte, saune, săli de Internet sau în alte localuri de agrement după ora 22.00 se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 la 6 luni.

  Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă, conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil, se sancționează cu amendă de la 30 la 48 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 48 la 72 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

 Păşunatul animalelor pe terenurile proprietate publică a unității administrativ-teritoriale în altă perioadă a anului decît în cea stabilită de către autoritatea administrației publice locale, păşunatul în comun al grupurilor de animale de diferite specii, păşunatul animalelor bolnave se sancționează cu amendă de la 6 la 12 unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 12 la 30 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

  Comercializarea cu ridicata a producției alcoolice ambalate prin depozite specializate deținute fără drept de proprietate se sancționează cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

 Producerea în vederea comercializării, punerea în consum sau comercializarea vinurilor ori a produselor obținute pe bază de vin cu denumire de origine protejată sau cu indicație geografică protejată cu încălcarea prevederilor legislației ori a reglementărilor tehnice se sancționează cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

    Din modificările procesuale cele mai esențiale vizează renunțarea la practica prin care lipsa nemotivată a agentului constătător sau a procurorului citați legal ducea la încetarea procesului contravențional, de asemenea intră în vigoare posibilitatea judecării cauzei contravenționale în lipsa agentului constatator și a procurorului. Au fost inserate cazurile când agentul constătător nu poate participa la examinarea cauzei contravenționale și anume există cel puțin una dintre circumstanțele indicate la art. 33 din Codul de procedură penală, care se aplică în modul corespunzător sau acesta se află în situație de conflict de interese. A fost inserată posibilitatea de recuzare a agentului constătător și procurorului, cât și modificate împuternicirile instanței de recurs.

     Luând în considerare că modificările operate la Codul contravențional ce intră în vigoare la data de 16 martie 2017 sunt comprehensive, vom reveni pe parcurs și cu alte subiecte pe marginea acestora.

S-ar putea sa-ti placa și

0 comentarii