În ce situații șoferii pot fi opriți în trafic de către poliție?
- 13:48
- De Cristina Oglinda Avocat
- 0 Comentarii(u)
Materialul de astăzi se adresează conducătorilor
de autovehicule și anume vom discuta despre cazurile în care putem fi opriți în
trafic de poliție, deci de un agent de circulație?
Vreau să vă aduc la cunoștință că oprirea
nemotivată a vehiculelor este interzisă, iar admiterea unor astfel de cazuri se
consideră drept încălcare a disciplinei de serviciu.
Prin urmare vă recomand de fiecare dată cînd
sunteți stopat să întrebați polițistul/agentul de circulație, care este motivul
stopării. Prevederile legale stabilesc drept temeiuri pentru oprirea vehiculelor
pentru control următoarele situații:
- prin observare directă sau cu mijloacele tehnice speciale certificate se constată încălcarea regulilor de circulaţie,
- când există date şi informaţii veridice, că conducătorul a fost implicat în comiterea infracţiunii sau contravenţiei că, cu vehiculul se transportă bunuri sau valori provenite din săvârşirea unor fapte ilicite sau în el se deplasează persoane urmărite conform legii;
- în timpul desfăşurării operaţiunilor speciale declanşate la decizia conducătorului organului de poliţie obiectivul cărora include oprirea tuturor autovehiculelor, sau care fac parte dintr-o anumita categorie;
- modul neadecvat de conducere (conducere nesigură sau dimpotrivă, agresivă) sau traiectoria neuniformă de deplasare, care presupune starea de ebrietate sau avansată de oboseală a conducătorului, totodată comportarea neadecvată a pasagerilor;
- aspectul exterior al vehiculului şi a încărcăturii, care indică asupra implicării lor în accident de circulaţie sau infracţiune;
- necesitatea audierii conducătorilor de vehicule şi pasagerilor despre circumstanţele producerii accidentelor în trafic, martori ai căror pot fi;
- introducerea restricţiilor de circulaţie pe un sector anumit de drum în cazul apariţiei obstacolelor ce periclitează siguranţa traficului rutier (accident rutier, incendii, avarii, calamităţi naturale etc.);
- necesitatea acordării asistenţei medicale urgente, indiferent de direcţia de deplasare, sau deplasării lucrătorilor de poliţie la locurile unde sau produs accidente în traficul rutier sau calamităţi în cazul în care acestea au avut loc în direcţia de deplasare a vehiculului.
La fel, se interzice, de a opri
autovehiculele pe sectoarele cu vizibilitatea redusă, la cotituri, în
apropierea culmei pantelor şi după trecerea ei, în faţa intersecţiilor,
trecerilor de pietoni, doar daca este un caz excepţional și doar dacă ați încălcat
Regulamentul circulației rutiere.
0 comentarii