Cum poți fi sancționat dacă nu-ți dotezi autoturismul cu anvelope de iarnă

În timpul apropiat condițiile meteo urmează să surprindă conducătorii auto. Sunt așteptate ninsori în mai multe regiuni ale țării. Pentru un plus de siguranță în traficul rutier echipați autoturismul cu anvelope de iarnă din timp și nu după prima zăpadă. 

Pentru claritate astăzi elucidăm confuzia privitor la momentul cind ne obligă legea să ne echipăm autoturismul cu anvelope de iarnă și cum riscăm să fim sancționați dacă nu respectăm legea?

Dacă ceva timp în urmă și anume, până în anul 2014 exista regula precum că, în perioada 1 decembrie – 1 martie, şoferii erau obligaţi să doteze roțile autoturismelor, autocarelor, autocamioanelor, precum și remorcile acestora cu anvelope de iarnă care au marcajul ”M+S”, ”M.S”, ”M&S” sau simbolurile iernii (*). În anul 2014 au intrat în vigoare o serie de modificări care sunt în vigoare și astăzi și respectiv obligatorii de a fi respectate. 

Astfel potrivit Regulamentului Circulației Rutiere, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie sau data de 1 decembrie, dar sunt obligatorii în orice altă lună a anului în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. 

Conform Regulamentului circulației rutiere în cazul în care pe carosabil este zăpadă, gheaţă sau polei:
- roţile autoturismului (cu capacitatea de trecere normală – 4x2 sau ridicată – 4WD), autocamionului la care masa maximă autorizată nu depăşeşte 3500 kg, precum şi roţile remorcilor tractate de aceste autovehicule trebuie să fie echipate cu anvelope pe care este marcajul „M + S”, „M.S.” sau „M & S”;
- roțile microbuzului, autobuzului şi camionului, la care masa maximă autorizată depăşeşte 3500 kg, trebuie să fie echipate cu anvelope pe care este marcajul „M + S” sau simbolurile iernii (*), ori anvelope cu marcaj sau simboluri ce au protectorul destinat pentru exploatarea pe timp de iarnă, iar în lipsa acestor anvelope pe pneurile roţilor de tracţiune să fie instalate lanţuri antiderapante confecţionate industrial pentru acest scop.

Deci echiparea cu anvelope de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. Astfel, obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice. Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto echiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă în luna octombrie, începutul lunii noiembrie.

Dacă sunteți prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă, gheață sau polei riscați să fiți amendați. Sancțiunea prevăzută constituie amendă de la 450 lei la 600 lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, menționăm că sancțiunea a fost modificată din 16 martie 2017, anterior sancțiunea constituia amendă de la 750 lei la 1000 lei, cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

S-ar putea sa-ti placa și

0 comentarii