Privarea de dreptul de a conduce vehicule

Astăzi ne propunem să discutăm despre una din cele mai drastice sancțiuni care poate fi aplicată unui conducător auto - privarea de dreptul de a conduce vehicule.

Prezentăm distinct trei situații când conducătorul de vehicul poate fi privat de dreptul de a conduce vehicule.

1.  Dacă conducătorul de vehicul pentru contravențiile din domeniul circulației rutiere nu a achitat amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii acesteia, se va proceda la executarea silită conform Codului de executare. În cazul în care achitarea amenzii nu este posibilă din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza eschivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate înlocui sancțiunea dată cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Cele menționate mai sus se vor aplica începând cu 16.03.2017, în prezent Codul contravențional stabilește dacă persoana sancţionată pentru săvârşirea contravenţiile din domeniul circulației rutiere nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, prin ridicarea dreptului de a conduce vehicule, pe un termen de la 6 luni la un an.

2. Conducătorul de vehicul declarat vinovat de săvârşirea contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii principale, i se aplică un număr de puncte de penalizare ca sancţiune complementară. La acumularea a 15 puncte de penalizare, agentul constatator remite cauza contravenţională spre examinare în instanţa de judecată, care, odată cu sancţiunea principală şi cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an ca sancţiune complementară.

3. Iar anumite contravenții din domeniul circulației rutiere deja stabilesc drept sancțiune complementară privarea de dreptul de a conduce vehicule sau stabilesc drept sancțiunea de privare de dreptul de a conduce vehicule cu aplicare în toate cazurile.

* Nesupunerea la dispoziţiile sau la cerinţele legale ale colaboratorului organului afacerilor interne sau ale persoanei cu funcţie de răspundere din cadrul organului de specialitate în domeniul transportului rutier privind verificarea masei totale, maselor pe axe și/sau dimensiunilor vehiculului, refuzul de a prezenta actele sau împiedicarea în orice mod a activităţii acestora se sancţionează cu amendă de la 78 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de  6 luni.

* Exploatarea vehiculelor echipate cu dispozitive speciale de semnalizare luminoasă şi/sau sonoră fără autorizație se sancționează cu amendă de la 42 la 72 de unități convenționale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare sau cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Atribuirea unui număr de înmatriculare fals şi conducerea cu bună ştiinţă a vehiculului cu un astfel de număr se sancţionează cu amendă de la 12 la 18 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.

* Conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege, dacă fapta nu constituie infracţiune, se sancționează cu amendă de la 350 la 500 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

* Predarea cu bună ştiinţă a conducerii vehiculului către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare, dacă fapta nu constituie infracţiune, se sancționează cu amendă de la 350 la 500 de unități convenționale cu aplicarea a 6 puncte de penalizare sau cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 1 la 3 ani.

* Consumul de alcool, de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare de către conducătorul de vehicul implicat în accident rutier, pînă la testarea alcoolscopică sau pînă la recoltarea probelor biologice în cadrul examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei, cu excepţia consumului de medicamente cu efecte similare substanţelor psihotrope, după producerea accidentului de circulaţie şi pînă la sosirea poliţiei la faţa locului, dacă acestea au fost administrate de personal medical autorizat şi au fost impuse de starea de sănătate, se sancţionează cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

* (1) Traversarea de către conducătorul de vehicul a liniei de cale ferată în afara pasajului de nivel se sancţionează cu amendă de la 60 la 75 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 30 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de 6 luni.

* (2) Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel se sancţionează cu amendă de la 60 la 75 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 30 la 40 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.

* Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor (1) şi (2), care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie,  se sancţionează cu amendă de la 75 la 90 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

* Părăsirea de către vinovat a locului în care s-a produs accidentul rutier, dacă fapta nu constituie infracțiune, se sancţionează cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani sau cu arest contravenţional pe un termen de la 10 la 15 zile.

Nota bene!! privarea de dreptul de a conduce vehicule se aplică doar de către instanţa de judecată la propunerea agentului constatator, a procurorului, sancțiunea de privare de dreptul de a conduce vehicule se aplică pe un termen de la 6 luni la 3 ani.


Nota bene!!! Privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dizabilități care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepția cazurilor în care l-a condus atribuindu-i cu bună ştiință un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanțe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a părăsit locul accidentului rutier la care a fost participant.

S-ar putea sa-ti placa și

0 comentarii